De Popescu Mihaela

 

Să fii erou, înseamnă să iubeşti

Si criminal, înseamnă să răneşti

Erou eşti, doar atunci când doreşti

Ucigaş eşti, doar atunci când urăşti

 

Căci doar iubirea te face-nvingător

Te transformă-ntr-un veşnic luptător

Ura te face mereu răzbunător

În stilul ei propriu-ucigător.

 

Iubirea e ca o adiere de vânt—

Nu poţi crede al duşmanului cuvânt

Iubirea naşte si renaşte pe pământ

Ura te face să uiţi ce e sfânt.

 

Se  înrădăcinează în al meu suflet

Făcându-mă să râd,să plâng,să cuget,

Se hrăneşte cu ale mele gânduri

Până ce voi ajunge-ntre scânduri.

 

Viaţa-i o luptă-ntre bine si rău

Pe care o suportăm foarte greu

Este o luptă-ntre a fi bun şi-nţelept

Ori rău, fără scânteie in piept.

 

Destinul are două cărări

Alege ce-i bine, să n-ai mustrări;

Oglinda ei are două feţe—

Lasă viaţa purtând să te-nveţe.

 

Culege doar adevărul şi lasă minciuna,

Si-nţelepciunea ta nu va alege niciuna;

Nici purul si prea crudul adevăr,

Nici minciuna ori păcatul—al ei văr.

 

Nu alerga, căci nu poţi fuge

Iubirea si ura oricum te ajunge,

Iubire pură si gelozie cunoaşte—

Sufletul tău de când se naşte.

 

Culege din a vieţii grădină

Micuţele flori cu rădăcină

Micuţele sentimente, ce nu-ngheaţă

Acelea ce copiilor le dă viaţă.

Iară pe drumul luminat al morţii,

Vei fii orbit de strălucirea porţii

Iar la răscruce ţi se va indica,

Dacă spre rai ori iad, te vei ridica.

 

Căci viaţa mereu ţi-a oferit

 Să fii urât sau să fii iubit

Să nu uiţi nimic ce e rău ori bun

Să guşti adevărul lumii, nebun.

24-07-2006